Borderline si meditatia: de ce linistea poate deveni greu de tolerat

Borderline si meditatia pot avea o relatie mai complicata decat sugereaza imaginea populara a meditatiei ca spatiu de calm si relaxare. Pentru unele persoane cu tulburare de personalitate borderline, inchiderea ochilor si orientarea atentiei spre interior nu aduc imediat pace. Pot aparea neliniste, ganduri intense, senzatii corporale greu de tolerat sau chiar nevoia de a opri exercitiul. Problema nu este neaparat incapacitatea de a medita, ci dificultatea de a ramane in contact cu propria lume interioara fara a fi coplesit de ea.

Cand linistea exterioara face zgomotul interior mai puternic

Una dintre dificultatile centrale in borderline este reglarea emotiilor.

Atunci cand stimulii exteriori se reduc, devin mai vizibile senzatiile corporale, gandurile si emotiile care in timpul zilei pot fi acoperite de activitate.

O apasare in piept, o tristete vaga sau o senzatie de neliniste pot deveni foarte pregnante.

Pentru cineva cu o sensibilitate emotionala crescuta, aceste semnale pot fi interpretate rapid drept pericol.

Astfel, in loc sa apara relaxarea, intensitatea interioara poate creste.

Meditatia nu creeaza neaparat emotia. Uneori doar o face mai vizibila.

Relaxarea poate fi traita ca pierdere a controlului

Pentru unele persoane, a inchide ochii si a reduce atentia asupra mediului nu inseamna siguranta.

Poate insemna exact contrariul.

Daca exista hipervigilenta, corpul a invatat ca siguranta depinde de observarea permanenta a ceea ce se intampla in jur.

In acest context, relaxarea poate fi perceputa ca vulnerabilitate.

„Nu pot medita” poate ascunde uneori mesajul: „Nu ma simt in siguranta daca las garda jos.”

Aceasta reactie nu este specifica exclusiv borderline. Poate aparea si in traumatisme, tulburari anxioase sau alte dificultati clinice.

Cand apare disocierea

Borderline si meditatia se pot intersecta si in zona disocierii.

Unele persoane pot experimenta depersonalizare, derealizare sau senzatia ca sunt detasate de propriul corp, mai ales in perioade de stres intens.

Anumite tehnici meditative, in special cele care presupun focalizare prelungita asupra corpului sau schimbari intentionate ale starii de constienta, pot accentua aceste trairi la persoanele vulnerabile.

Din acest motiv, nu orice practica este potrivita in orice moment.

Uneori, exercitiile cu ochii deschisi, orientate spre mediul exterior, sunt mai usor de tolerat decat meditatia introspectiva de lunga durata.

Gandurile nu trebuie oprite

O alta dificultate frecventa este credinta ca meditatia inseamna sa nu mai ai ganduri.

Cand persoana incearca sa le opreasca si constata ca ele devin si mai insistente, apare frustrarea.

In borderline, ruminația poate fi legata de relatii, respingere, vinovatie, furie sau propria valoare.

In liniste, aceste teme pot deveni mai evidente.

Apoi apare cercul vicios: observ gandul, incerc sa il controlez, nu reusesc, ma agit si concluzionez ca „nu sunt facut pentru meditatie”.

Dar dificultatea poate spune mai degraba ca metoda aleasa nu este potrivita in acel moment.

Trauma poate face introspectia mai greu de tolerat

Trauma nu este obligatorie in diagnosticul borderline, dar experientele adverse sunt frecvent intalnite in istoricul multor persoane.

Uneori, reducerea stimulilor exteriori poate aduce in prim-plan imagini, amintiri sau senzatii asociate unor experiente dificile.

Asta nu inseamna ca meditatia „recupereaza” automat amintiri ascunse si nici ca orice imagine aparuta este dovada unui eveniment real.

Memoria este reconstructiva.

Tocmai de aceea, experientele care apar trebuie explorate cu prudenta si fara interpretari fortate.

De ce mindfulness este totusi folosit in terapie

Aici apare un paradox doar aparent.

Mindfulness este o componenta importanta a terapiei dialectic-comportamentale, una dintre interventiile utilizate frecvent in borderline.

Dar mindfulness nu inseamna obligatoriu sa stai 30 de minute cu ochii inchisi.

Poate incepe mult mai simplu.

Sa observi cinci obiecte din camera. Sa identifici culori. Sa asculti sunete. Sa descrii ce vezi fara sa judeci.

Abia ulterior, atentia se poate indrepta treptat spre senzatii corporale sau emotii mai dificile.

Scopul nu este sa elimini emotiile, ci sa inveti sa le observi fara sa reactionezi automat.

Tehnica trebuie adaptata persoanei

Borderline si meditatia nu trebuie privite in termeni de „poate” sau „nu poate”.

Mai util este sa intrebam: ce forma de practica este tolerabila acum?

Pentru hipervigilenta, pot fi mai potrivite exercitiile cu ochii deschisi.

Pentru disociere, poate fi mai sigur grounding-ul si orientarea spre exterior.

Pentru ruminație, pot fi utile exercitii foarte scurte de observare si etichetare a gandurilor.

Uneori, 30 sau 60 de secunde sunt suficiente pentru inceput.

Important este ca persoana sa poata opri exercitiul si sa nu fie presata sa continue cand apare destabilizare.

„Nu pot medita” este o informatie, nu un esec

Cand cineva spune „nu pot medita”, raspunsul util nu este sa il contrazicem.

Este sa exploram ce inseamna asta pentru el.

Poate fi anxietate. Hipervigilenta. Disociere. Ruminație. Sau pur si simplu lipsa de interes pentru acea practica.

Nu orice persoana trebuie sa mediteze.

Si nu orice refuz este rezistenta terapeutica.

Uneori, primul pas nu este sa cautam linistea cu ochii inchisi, ci sa invatam sa ramanem in siguranta cu ceea ce simtim.

Pentru ca, in psihoterapie, tehnica nu ar trebui sa oblige pacientul sa se potriveasca ei.

Tehnica trebuie adaptata omului.