DESCRIEREA TERMENILOR

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granita dintre medicina si psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzator, deliberat si planificat, prin mijloace si metodologii stiintifice, avand un cadru clinic si teoretic, centrata pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburari mintale sau stari de suferinta psihosociale si/sau psihosomatice si comportamente disfunctionale. (definitia data psihoterapiei de catre FRP- Federatia Romana de Psihoterapie). Respectiv psihoterapia este o relatie interpersonala intentionata utilizata de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viata.

In Romania, psihoterapeutii sunt psihologi si /sau medici, formare/specializare de 4 ani intr-o anumita scoala sau metoda de psihoterapie.

Ca metoda de tratament, psihoterapia este o interventie psihologica asupra persoanei realizata prin mijloace si metodologii specifice ce tin de un cadru clinic si teoretic si care urmareste diminuarea sau inlaturarea unor simptome sau comportamente maladaptative si reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simpome/tulburari si/sau uneori prin restructurarea personalitatii.

In psihoterapie, se utilizeaza o gama variata de tehnici: discutii (care respecta o anumita tehnica), hipnoza, sugestie, restructurare cognitiva, etc.

Cuvantul psihoterapie provine din greaca veche- psychē, insemnand spirit, suflet sau rasuflare si therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a ingriji. Cuvantul psihoterapie a fost utilizat pentru prima oara in jurul anului 1890. Psihoterapia era definita in acea epoca ca ameliorare a distresului sau dizabilitatii unei persoane de catre o alta prin folosirea unei abordari bazate pe o teorie sau o paradigma anume.

Cele mai multe forme de psihoterapie folosesc conversatia ca mod de abordare a clientului/pacientului, dar exista si forme de psihoterapie care utilizeaza alte modalitati de comunicare cum sunt cuvantul scris, lucrarile de arta, teatrul, povestile, jocul (mai ales in psihoterapia copilului), desenul, dansul si miscarea, sculptura, filmele.

Consilierea se deosebeste de psihoterapie prin faptul ca, in vreme ce psihoterapeutul practica interventia psihologica sanogena inclusiv in cazurile de tulburari psihice majore, consilierul incearca sa sprijine clientul in depasirea impasurilor inerente dezvoltarii personale. Consilierul si psihoterapeutul lucreaza atat individual cat si pentru optimizarea relatiilor interpersonale (relatiile dintre copii si parinti, relatiile dintre soti, etc) si/sau autocunoastere si dezvoltare personala.

Consilierea este o interventie specifica realizata, presupune interventia specialistului in optimizare vietii personale, a relatiilor, sanatatea mintala si in ameliorarea problemelor psihologice, prin reglarea vietii emotionale si a comportamentului

(a) in scopul optimizarii adaptarii, cunoasterii de sine si dezvoltarii personale si/sau;

(b) in scopul prevenirii aparitiei ori corijarii tulburarilor emotionale, cognitive si de comportament.

Psihoterapia poate fi individuala (obiectul interventiei este individul), in grup (obiectul interventiei este individul inserat intr-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul interventiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizeaza adesea si cu referire la psihoterapia „in grup”.

Este evident faptul ca interventia psihologica este ghidata de mecanismele presupuse a fi implicate in starile de sanatate si de boala. Asadar, in functie de aceste mecanisme, dar mai ales legat de ambitia a numerosi psihologi/psihiatri de a deveni intemeietori de scoala, avem mai multe orientari (paradigme) psihoterapeutice: Aceste orientǎri, dupa felul abordarii, se clasifica:

a) Activ-Directive:

1. tehnici de relaxare;
2. sugestia si hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentala;
4. abordarea umanist-existential-experientiala;
5. psihoterapia adleriana.

In cadrul acestor orientari exista diverse scoli, fiecare cu particularitati teoretico-procedurale specifice. Se estimeaza (Bergin si Garfield, 1994) ca exista aproximativ 200 de scoli de psihoterapie si peste 600 de tehnici de interventie.

b) Holistice, orientate catre:

– subiect ca entitate complexa si irepetabila, traitoare intr-un univers infinit, dar intr-un ambient microsocial cu o specificitate unica;

– dezvaluirea conflictelor intrapsihice si reducera lor in scopul obtinerii unei mai bune adaptari si – in acest fel – a starii de echilibru psihic.

In aceasta categorie se incadreaza:

1. abordarile dinamice (freudiana, junghiana);
2. abordarea non-directiva – Carl Rogers;
3. abordarea abreactiva, care dezvolta tehnici verbale de stimulare a dezvaluirii de sine in vederea depasirii blocajelor ce stau la baza dezorganizarilor psihice generate de sentimente si atitudini negative de vinovatie, frustrare, ura, revolta etc. – aceasta metoda reprezinta o perfectionare, pe baza unui paradigme teoretice mai avansate, a abordarii rogersiene.

Pentru unele scoli psihoterapeutice se pot evidentia cateva etape comune in procesul terapeutic, care se presupune ca ar avea o contributie la promovarea sanatatii mintale si la diminuarea/inlaturarea manifestarilor clinice:

• contactul cu pacientul si stabilirea, de comun acord, a termenilor relatiei de sprijin psihologic;
• evaluarea clinica si psihodiagnosticul;
• conceptualizarea clinica;
• aplicarea tehnicilor de interventie psihoterapeutica (inclusiv urmatirea evolutiei pacientului si rezultatele demersului terapeutic) ;
• sevrajul – sprijinirea pacientului pentru a avea o viata independenta, pentru a se desprinde de terapeut, pentru a iesi, netraumatic si conservandu-si noul echilibru, din relatia psihoterapeutica.

In unele abordari non-directive si abreactive, atat „evaluarea clinica” (in forma evaluarii psihiatrice/psihologice de tip categorial-DSM) cat si „conceptualizarea clinica” (asociata diagnosticului categorial DSM) nu numai ca nu sunt necesare, ci sunt chiar contraproductive deoarece duc la „etichetari” generatoare de prejudecati conceptuale de natura sa ingreuneze sau chiar sa compromita procesul terapeutic. De aceea Carl Roges a evitat „diagnosticele clinice”, considerandu-le procustiene, si chiar termenul de psihoterapie – pentru el, intre „psiholog” si „client” se naste o relatie de ajutor psihologic in care o persoana, aflata in stare de echilibru psihic mai bun, ajuta, printr-o atitudine de acceptare cvasi-neconditionata, o alta persoana, aflata in dificultate, sa atinga parametrii psihici necesari unei bune adaptari; chiar si in aceste conditii insa „evaluarea non-categoriala” (care este starea initiala; ce probleme sunt?) si „conceptualizarea non-categoriala” (cum s-au dezvoltat aceste probleme) sunt componente importante ale demersului terapeutic.

Psihanaliza a fost prima forma de psihoterapie cunoscuta. Psihanaliza se distinge prin faptul ca incurajeaza verbalizarea gandurilor pacientilor, incluzand asociatiile libere, fanteziile si visele din care analistul interpreteaza natura conflictelor inconstiente care produc simptomele pacientilor.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala cauta prin diverse metode sa identifice si sa modifice cognitiile maladaptative, credintele si comportamentele cu scopul de a influenta emotiile negative distructive si comportamentele disfunctionale problematice.

Psihoterapia psihodinamica se centreaza pe relevarea continutului inconstient al psihismului clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Desi radacinile sale se afla in psihanaliza, psihoterapia psihodinamica tinde sa fie de mai scurta durata si este mai putin intensiva comparativ cu psihanaliza traditionala.

Psihoterapia existentiala se bazeaza pe credinta existentiala ca fiintele umane sunt singure in lume. Aceasta izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depasit numai prin crearea valorilor si intelesurilor proprii.

Psihoterapia umanista se bazeaza pe creareaq unui mediu relational in care persoana sa poata prospera.

‘Psihoterapia de scurta’ durata este un termen generic pentru o varietate de abordari in psihoterapie. Difera de alte scoli de terapie prin faptul ca subliniaza centrarea pe o anumita problema si interventia directa. Este bazata pe solutii si nu orientata pe problema. Scopul nu este atat de a vedea cum a aparut problema ci ce anume impiedica schimbarea.

Psihoterapia sistemica se adreseaza oamenilor in relatie, respectiv are de-a face cu interactiunile de grup. Include terapia familiala si consilierea maritala.

Psihoterapia transpersonala se adreseaza clientului in contextul unei intelegeri spirituale a constientei.

(din limba greaca: psyché = suflet si iatros = medic) este o ramura a medicinei care se ocupa cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul si reabilitarea persoanelor cu boli mintale. Psihiatria poate fi practicata numai de medici specialisti – psihiatri, singurii care pot prescrie medicamente

Tulburarile psihice si bolile mintale influenteaza aproape toate aspectele vietii unui pacient, functiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realitatii, relatiile interumane, sexualitatea, munca si timpul liber.

Medicina complemantara, completeaza medicina alopata si cuprinde ca elemente componente in principal: terapii alternative, specialisti in medicina complementara si mijloace de tratament complementare.

Acestea cuprind in esenta: terapii naturiste, terapii prin atingere si terapii prin miscare.

Terapiile naturiste

Sunt un ansamblu de practici medicale care folosesc in mod memijlocit remedii provenite direct din natura, indeosebi: structuri fizice, radiatii, energie si psihicul uman.

Ele inglobeaza categorii cum sunt:

1. fitoterapia (terapia cu ceaiuri, terapia cu plante aromate – aromoterapia, terapia cu uleiuri – oleoterapia, terapia cu muguri de plante – gemoterapia s.a.),
2. apiterapia, mineraloterapia (argiloterapia, terapia cu cenusa vegetala, terapia cu carbune vegetal s.a.)
3. zooterapia,
4. terapia cu factori naturali (balneoterapia, talasoterapia, helioterapia, hidroterapias.a.),
5. dietoterapia (oligoterapia, dieta cu suplimente nutritive, alimentatia macrobiotica, alimentatia vegetariana, posturile s.a.),
6. terapia radianta (meloterapia, radioterapia, magnetoterapia, cristaloterapia s.a.), terapia cu lumina
7. terapia energetica (acupunctura, moxibustia, auriculoterapia, scalpoterapia, bioenergoterapia, terapia prin biorezonanta, cosmoenergoterapia s.a.)
8. psihoterapia (hipnoterapia, sacroterapia, sofrologia, biofeedback-ul, vizualizarea, meditatia s.a.).

Terapiile prin atingere

Ele definesc acele metode si procedee de pastrare si restabilire a sanatatii prin manipulari terapeutice exercitate asupra corpului fizic uman sau animalier

Categorii principale: osteopatia, etiopatia, chiropractica, Reiki, masajul, reflexoterapia, haptonomia, Rolfingul, terapia Mézières, terapia Feldenkrais, terapia Alexander, terapia Trager, terapia Bowen si terapia craniosacrala.

Terapiile prin miscare

Sunt acele practici medicale care au ca principiu de baza in prevenirea si combaterea bolilor utilizarea unor dinamici speciale ale corpului fizic uman sau animalier.

Categorii de baza: Yoga, tai chi chuan si qi gong.

Mijloace de tratament complementare

Categorii principale: remedii naturiste (ceaiuri, tincturi, lipitori, insecte, radiatii, bioenergie, persuasiune terapeutica s.a.), manipulari terapeutice si exercitii fizice.

Definitie: Echilibrarea implica restabilirea unui raport corect intre diferite elemente sau functii, astfel incat acestea sa fie in proportiile optime. Este un proces care masoara, regleaza si corecteaza cu scopul de a aduce stabilitate si normalitate.

Scop: Restabilirea unui punct de referinta stabil (homeostazie).

Exemplu: Echilibrarea nivelului de hormoni, reglarea pH-ului corpului sau menținerea unui raport sănătos între muncă și odihnă.

Definiție: Armonizarea merge dincolo de echilibrare si se refera la crearea unei stari de coerenta si integrare intre toate aspectele vietii sau ale fiintei (fizic, mental, emoțional, spiritual). Se pune accent pe conexiunea dintre parți pentru a atinge un intreg bine inchegat.

Scop: Generarea unei stari de bunastare, pace interioara si coerenta globala, centrată pe integrare interioară si exterioară.

Exemplu: Armonizarea relatiei dintre minte și corp sau a energiei pentru a sustine o stare de calm si creativitate.