Cand obiectivele terapeutice comune lipsesc, colaborarea se poate bloca
Obiectivele terapeutice comune sunt esentiale intr-un proces psihoterapeutic, pentru ca nu este suficient ca specialistul sa fie competent si clientul sa fie motivat. Cei doi au nevoie sa inteleaga acelasi lucru prin „schimbare”, „progres” si „rezultat”. Un client poate veni spunand ca isi doreste o relatie mai buna, dar sa spere, in realitate, ca partenerul se va schimba fara ca el sa fie nevoit sa isi priveasca propriile alegeri. Poate spune ca vrea limite, dar sa se teama ca va pierde iubirea daca le pune. Aici incepe una dintre cele mai delicate parti ale terapiei: diferenta dintre ceea ce omul declara ca isi doreste si ceea ce este, in acel moment, pregatit sa faca.
Un client multumit nu este neaparat un client care a primit ce voia sa auda
Este firesc ca un client multumit sa recomande specialistul. Dar satisfactia nu vine doar dintr-un rezultat spectaculos.
Vine si din felul in care persoana s-a simtit ascultata, respectata, inteleasa si tratata cu onestitate.
Problema apare atunci cand specialistul confunda satisfactia cu aprobarea permanenta.
Daca terapeutul evita orice conversatie inconfortabila doar pentru a mentine clientul multumit, poate ajunge sa confirme exact acele mecanisme care il tin blocat.
Clientul poate pleca linistit din cabinet, dar nu neaparat mai aproape de ceea ce spune ca isi doreste.
Psihoterapia nu este o ora de relaxare la SPA. Uneori, o sedinta utila poate lasa intrebari, neliniste sau nevoia de a privi ceva ce pana atunci fusese evitat.
Tiparele vechi sunt dureroase, dar familiare
Cand un model relational s-a repetat ani sau chiar decenii, el nu dispare dupa o explicatie buna.
Omul poate intelege foarte bine mecanismul si totusi sa il repete.
Pentru ca un tipar nu este doar o idee.
Este legat de frica, atasament, loialitate, rusine, nevoia de siguranta si felul in care persoana a invatat sa supravietuiasca emotional.
De aceea, cineva poate cere ajutor si apoi poate respinge exact pasii care l-ar apropia de obiectiv.
Nu neaparat pentru ca „nu vrea sa se schimbe”, ci pentru ca schimbarea are un cost psihologic.
Uneori, cunoscutul doare mai putin decat necunoscutul.
Nici terapeutul nu poate decide singur ce inseamna progresul
Exista si extrema opusa.
Specialistul poate fi convins ca stie ce ar trebui sa faca omul.
Sa plece din relatie. Sa puna limite. Sa ierte. Sa confrunte. Sa renunte.
Dar terapia nu inseamna inlocuirea vointei clientului cu vointa terapeutului.
Obiectivele terapeutice comune presupun negociere, clarificare si revizuire.
Ce vrea persoana sa schimbe concret? Ce inseamna pentru ea o relatie mai buna? Cat este dispusa sa investeasca? Ce nu poate face inca? Cum va sti ca procesul functioneaza?
Uneori, obiectivul initial se modifica. Asta nu inseamna neaparat esec. Poate insemna ca persoana se intelege mai bine.
Progresul poate fi mai mic decat ne imaginam si mai important decat pare
In relatiile disfunctionale, schimbarea spectaculoasa nu este intotdeauna cea mai stabila.
Uneori, progresul inseamna ca persoana recunoaste un tipar cu cateva minute mai devreme decat inainte.
Sau ca spune un „nu” mic.
Ca nu trimite mesajul impulsiv.
Ca observa ca se teme de abandon fara sa transforme imediat frica intr-o acuzatie.
Ca isi recunoaste partea de responsabilitate intr-un conflict.
Pentru cineva care a trait toata viata intr-un anumit mod, aceste schimbari pot reprezenta miscari fundamentale.
Progresul terapeutic nu trebuie masurat doar prin marile decizii vizibile din exterior.
Nemultumirea clientului trebuie ascultata
Un client poate fi frustrat de ritmul terapiei.
Poate simti ca specialistul nu il intelege sau ca procesul merge intr-o directie pe care nu o mai doreste.
Aceasta nemultumire nu trebuie nici respinsa, nici interpretata automat drept „rezistenta”.
Poate exista o ruptura reala in colaborare.
Poate obiectivele nu au fost suficient de clare.
Poate terapeutul a devenit prea direct.
Poate clientul astepta ceva ce psihoterapia nu poate oferi.
Sau poate tocmai a fost atins un subiect dureros care necesita mai multa siguranta si timp.
A discuta aceste diferente poate deveni una dintre cele mai valoroase interventii din proces.
Psihoterapia nu promite confort permanent
Responsabilitatea specialistului nu este sa fie permanent pe placul clientului.
Dar nici sa il forteze spre o schimbare pe care acesta nu o intelege sau nu si-o asuma.
Relatia terapeutica are nevoie de suficienta siguranta pentru sinceritate si suficienta sinceritate pentru schimbare.
Asta inseamna ca uneori terapeutul sustine, alteori confrunta, alteori asteapta si alteori recunoaste ca metoda actuala nu mai este potrivita.
Un profesionist matur poate spune: „Cred ca trebuie sa verificam din nou unde vrem sa ajungem.”
Cand directia este comuna, dificultatea capata sens
Obiectivele terapeutice comune nu garanteaza ca procesul va fi rapid sau usor.
Dar reduc riscul ca terapeutul si clientul sa traga in directii diferite.
Cand persoana intelege ce lucreaza, de ce si cu ce costuri, progresul dificil poate deveni suportabil.
Iar atunci cand drumul nu mai este potrivit, schimbarea abordarii sau recomandarea unui alt specialist nu reprezinta abandon. Poate fi tocmai o forma de respect profesional.
Un client multumit poate aduce un alt client.
Dar mai important decat recomandarea este ca omul sa plece din proces cu sentimentul ca nu i s-au vandut promisiuni, ca a fost tratat cu onestitate si ca munca facuta impreuna a avut sens pentru viata lui.
Pentru ca psihoterapia nu este o lupta intre specialist si client.
Este un drum construit impreuna, iar directia lui trebuie sa apartina amandurora.



Lasati un comentariu