Cum sa iubesti matur copilul devenit adult: respect si spatiu

Iubeste matur! Da-i spatiu copilului tau devenit adult.

720 571 Dr. Psih. Roxana-Anca Macrin

Iubire matura: cand copilul devine adult, parintele se transforma

Creștem copii cu speranța că vor deveni oameni întregi, autonomi, siguri pe ei. Le încurajăm pașii de la primii pași și până la examenele vieții. Le spunem că vor putea, că se vor descurca, că lumea e a lor.

Dar când clipa aceea chiar vine și copilul nostru chiar devine adult, ceva se tulbură în interiorul nostru. Pentru că, fără să ne dăm seama, nu suntem doar martorii transformării lor, ci și ai propriei noastre schimbări. Nu ne mai regăsim în același rol și asta doare. Nu pentru că nu mai suntem importanți, ci pentru că nu mai suntem la fel de centrali.

Ce inseamna iubirea matura?

A iubi matur înseamnă a înțelege că legătura profundă nu se măsoară în control, ci în încredere. Este, de fapt, un salt al iubirii de la grijă la respect, de la protecție la susținere, de la „știu eu mai bine” la „ai dreptul să afli singur ce ți se potrivește”.

Este firesc să-ți pese. Este omenesc să-ți fie teamă că va suferi, că va greși, că poate face alegeri nepotrivite. Dar iubirea matură nu inseamna sa prevezi totul si sa corectezi din umbra. Inseamna sa creezi un spatiu in care celalalt poate sa respire, sa se exprime si, da, chiar sa se loveasca de greseli – pentru ca doar asa creste cu adevarat.

Ce are nevoie un tanar adult?

Un adult aflat la inceputul drumului sau are nevoie sa simta ca este vazut si acceptat, nu ajustat si cenzurat. Iar acest lucru incepe de la cele mai marunte gesturi. Fie ca e vorba de a nu-i muta lucrurile fara sa intrebi sau de a nu critica persoana pe care o iubeste, fiecare actiune a parintelui transmite un mesaj. Unele spun „ai incredere in tine”, altele, din pacate, striga „nu esti capabil sa te descurci fara mine”.

Controlul nu este o dovada de iubire. E o expresie a anxietatii neprocesate a parintelui. Uneori, e chiar un semn de dor neasumat dupa etapa in care copilul era mic si dependent. Dar controlul sufoca. Si atunci cand este confundat cu grija, creeaza relatii tensionate, pline de reprosuri si distante dureroase.

A da spatiu nu inseamna a abandona. Inseamna a lasa loc pentru ca celalalt sa poata fi el insusi. Inseamna a spune: „Sunt aici daca ai nevoie, dar ai voie sa traiesti viata in felul tau.” Si, poate cel mai important, inseamna sa ne eliberam noi insine de sentimentul ca daca nu suntem in control, nu suntem parinti buni.

Exista o mare liniste si demnitate in iubirea care stie sa stea deoparte fara sa dispara. In relatia dintre un parinte si un copil devenit adult, echilibrul nu se mai cladeste pe „trebuie sa faci asa”, ci pe „hai sa vorbim daca vrei”. Acesasta inseamna iubire matura.

Detașarea, în acest context, nu este un semn de respingere, ci un simbol al încrederii. Înseamnă că ai crescut un om capabil să ia decizii, să învețe din propriile alegeri, să-și construiască viața. Iar tu, în rolul tău nou de părinte matur, devii o ancoră tăcută, un sprijin real și constant, fără a fi invaziv.

Transformarea parintelui.. Iubire matura…

Poate cel mai greu lucru pentru un părinte este să învețe că iubirea nu înseamnă întotdeauna intervenție. Uneori, cea mai mare formă de iubire este prezența calmă, disponibilitatea tăcută, și curajul de a nu spune „ți-am zis eu”.

Asadar, daca ai un copil care paseste in viata de adult, intreaba-te: ii dai suficient spatiu sa-si gaseasca propriul drum sau incerci inca, din iubire, sa il conduci pe al tau?

Transformarea vine cu multa sinceritate si cu blandete. Dar mai ales, vine cu recunoasterea faptului ca, dincolo de rolul de parinte, esti si tu un om aflat intr-un proces de crestere. Iar a invata sa iubesti matur este una dintre cele mai frumoase dovezi de evolutie interioara.

Lasati un comentariu

Your email address will not be published.