Cand amenintarea cu despartirea devine realitate
Amenintarea cu despartirea poate parea, in mijlocul unei certe, doar o replica spusa la nervi. Un „plec”, un „m-am saturat” sau un „mai bine ne despartim” poate fi aruncat in conflict ca o lovitura menita sa inchida discutia sau sa il sperie pe celalalt. Problema este ca asemenea cuvinte nu dispar pur si simplu atunci cand furia trece. Ele se acumuleaza. Iar intr-o zi, persoana care a fost amenintata de prea multe ori poate raspunde linistit: „Bine. Atunci sa ne despartim.” In acel moment, ceva ce parea doar o arma emotionala devine o posibilitate reala.
Relatiile au memorie
Intr-un conflict intens, omul poate spune lucruri pe care nu le-ar spune intr-o stare de calm. Furia reduce capacitatea de a vedea consecintele pe termen lung, iar nevoia de a castiga disputa poate deveni mai importanta decat siguranta relatiei.
Dar partenerul nu traieste doar momentul prezent. El isi aminteste fiecare episod in care a fost amenintat cu plecarea, fiecare retragere ostila, fiecare tacere folosita ca pedeapsa si fiecare situatie in care a simtit ca relatia poate fi abandonata intr-o clipa.
De aceea, impacarea de dupa o cearta nu inseamna automat ca rana s-a inchis. Uneori conflictul s-a terminat, dar nesiguranta ramane.
Cand episoadele se repeta, persoana de langa tine poate incepe sa se protejeze emotional. Se implica mai putin, vorbeste mai putin, spera mai putin. Nu pentru ca nu mai simte nimic, ci pentru ca incearca sa supravietuiasca unei relatii devenite imprevizibile.
Cand apare adevarata frica de pierdere
Paradoxul este ca persoana care ameninta frecvent cu plecarea poate crede, mult timp, ca relatia este garantata. Este convinsa ca celalalt va protesta, va plange, va incerca sa repare si, in cele din urma, va ramane.
Pana cand nu mai ramane.
Abia atunci amenintarea cu despartirea isi schimba complet sensul. Dintr-o replica apare imaginea concreta a unei vieti separate: alta casa, alt program, copii vazuti mai rar, bunuri impartite, prieteni comuni care se distanteaza, seri petrecute singur si perspectiva ca fostul partener isi va construi o viata noua.
In acest moment poate aparea panica.
„Eu nu voiam, de fapt, sa plec.”
Poate fi o realizare sincera. Dar pentru celalalt poate fi deja prea tarziu emotional. Persoana care a trait ani intregi cu nesiguranta poate ajunge exact in punctul opus: „Eu nu mai vreau sa raman.”
A nu vrea sa pierzi relatia nu este suficient
Aceasta este una dintre cele mai dificile diferente de acceptat.
Poti sa iubesti pe cineva si, in acelasi timp, sa il ranesti repetat. Poti sa nu iti doresti despartirea si totusi sa construiesti, prin comportamentul tau, conditiile care o fac inevitabila.
Cand apare riscul real al pierderii, promisiunile vin rapid. „O sa ma schimb.” „Nu mai fac.” „Hai sa mai incercam.” „Nu putem arunca atatia ani.”
Uneori sunt sincere. Omul chiar simte frica pierderii si chiar isi doreste sa repare.
Totusi, frica nu este acelasi lucru cu schimbarea.
Schimbarea reala presupune mai mult decat dorinta de a pastra casa, confortul, rutina sau statutul. Ea cere intelegerea modului in care propriul comportament a afectat siguranta emotionala a celuilalt.
Conflictul nu trebuie castigat cu orice pret
Intr-o relatie sanatoasa, conflictul nu este o competitie in care unul trebuie sa invinga.
Doi oameni pot fi furiosi fara sa ameninte relatia. Pot cere o pauza fara sa abandoneze. Pot spune „sunt foarte suparat” fara sa transforme mesajul in „te pot pierde oricand”.
Aceasta capacitate necesita maturitate emotionala si autocontrol.
Atunci cand cineva foloseste plecarea, dispretul, retragerea afectiunii sau tacerea ostila pentru a domina conflictul, partenerul nu mai traieste doar o discutie dificila. Traieste o amenintare repetata la adresa sigurantei relatiei.
In timp, iubirea poate ramane, dar increderea se erodeaza.
Schimbarea incepe cu asumarea
Amenintarea cu despartirea nu poate deveni o metoda obisnuita de reglare a conflictului fara consecinte. La un moment dat, celalalt poate incepe sa creada cu adevarat ceea ce aude.
De aceea, intrebarea esentiala nu este „Cum il conving sa nu plece?”, ci „Ce fac eu atunci cand ma simt ranit, furios sau amenintat?”
Asumarea incepe atunci cand omul renunta la justificarea „am fost nervos” si incepe sa priveasca efectul pe care l-a avut comportamentul sau.
Poate invata sa ramana prezent in conflict, sa vorbeasca fara sa distruga, sa ceara spatiu fara sa abandoneze si sa isi exprime furia fara sa transforme relatia intr-o moneda de schimb.
Pentru ca adevarata provocare nu este doar sa iubesti un om.
Este sa stii sa construiesti, zi dupa zi, o relatie in care acel om sa se simta suficient de in siguranta incat sa mai poata ramane.
Lasati un comentariu