Cine creeaza visul si cine se sperie de el?

Cine creeaza visul si cine se sperie de el?

Cine creeaza visul si cine se sperie de el? Este una dintre cele mai fascinante intrebari pe care le putem adresa mintii umane. In fiecare noapte, psihicul construieste lumi intregi, populandu-le cu oameni, locuri, emotii si simboluri care par incredibil de reale. Totusi, atunci cand visam, nu avem impresia ca asistam la o creatie proprie. Dimpotriva, traim experienta ca si cum am fi doar personajele unei povesti al carei final ne este complet necunoscut.

Acest paradox ridica o intrebare profunda. Daca visul este creat de propriul nostru psihic, de ce nu recunoastem simbolurile pe care chiar noi le-am construit? De ce ne speriem de un monstru, de o casa care se prabuseste sau de un drum fara iesire, daca toate acestea provin din interiorul nostru? Raspunsul nu este simplu, dar tocmai aceasta complexitate face ca lumea viselor sa ramana unul dintre cele mai mari mistere ale constiintei.

Psihicul pare sa joace mai multe roluri simultan

Privit dintr-o perspectiva psihologica, visul pare sa implice mai multe niveluri ale experientei interioare. Exista o parte care creeaza decorul, personajele si succesiunea evenimentelor. Exista apoi eul din vis, cel care traieste fiecare scena ca si cum ar fi complet reala. Uneori apare si o alta prezenta subtila, un observator care priveste ceea ce se intampla, fara sa poata interveni cu adevarat.

Aceasta separare este surprinzatoare. Este ca si cum dramaturgul, actorul principal si spectatorul unei piese de teatru ar fi aceeasi persoana, dar fiecare ar avea acces la o alta parte a povestii.

Autorul construieste lumea. Personajul intra in ea fara sa cunoasca scenariul. Observatorul asista la intreaga experienta. Iar dimineata apare mintea constienta, care incearca sa puna cap la cap toate fragmentele si sa gaseasca un sens.

Poate tocmai aceasta impartire face ca experienta visului sa fie atat de intensa si de convingatoare.

De ce visele gandesc prin imagini

Cine creeaza visul si cine se sperie de el? Pentru a raspunde, trebuie sa intelegem felul in care psihicul pare sa functioneze in timpul somnului. Spre deosebire de gandirea constienta, care foloseste cuvinte si concepte logice, visul pare sa utilizeze imagini si metafore.

Atunci cand mintea constienta spune: „Mi-e teama ca pierd controlul”, visul poate construi imaginea unei masini fara frane. Cand apare frica de abandon, nu exista o explicatie rationala, ci o scena in care nimeni nu ne vede sau nu ne raspunde.

Imaginea nu este doar o ilustratie a unei idei. Ea pare sa fie chiar limbajul prin care psihicul profund gandeste. Emotiile, amintirile, senzatiile corporale si experientele trecute se organizeaza spontan in simboluri care exprima ceea ce cuvintele nu reusesc intotdeauna sa surprinda.

Din acest motiv, visele nu explica. Ele ne invita sa traim direct experienta.

De ce nu intelegem metafora in timpul visului

Poate una dintre cele mai interesante ipoteze este aceea ca, daca am intelege complet simbolurile in timp ce visam, experienta si-ar pierde puterea emotionala.

Imagineaza-ti ca, in mijlocul unui cosmar, ai spune: „Acest monstru reprezinta doar anxietatea mea legata de viitor.” Probabil ca frica s-ar diminua instantaneu. Nu ai mai fugi, nu te-ai mai ascunde si nu te-ai mai trezi cu inima batand puternic.

Visul pare sa aiba nevoie ca personajul principal sa creada complet in realitatea scenei. Numai astfel emotiile sunt traite autentic. Frica ramane frica. Pierderea este perceputa ca pierdere. Neputinta este experimentata in intreaga ei intensitate.

Poate tocmai de aceea autorul visului nu ofera personajului cheia simbolurilor. Necunoasterea este cea care face posibila experienta.

Cine se sperie de propriile creatii?

Cine creeaza visul si cine se sperie de el? Raspunsul posibil este ca nu aceeasi parte a psihicului le face pe amandoua simultan.

Partea care genereaza visul construieste scena folosind materialul emotional disponibil. In schimb, eul oniric patrunde in aceasta lume fara sa stie cum a fost creata. Pentru el, tot ceea ce se intampla este real.

Este asemanator unui actor care traieste intens o scena dramatica, chiar daca piesa a fost scrisa de altcineva. Emotia este autentica, desi povestea este deja construita.

Acest mecanism explica de ce ne putem speria de propriile creatii. Nu pentru ca psihicul ne este strain, ci pentru ca diferitele sale niveluri nu impartasesc in acelasi moment aceeasi informatie.

Visul poate fi o experienta, nu doar un mesaj

Suntem obisnuiti sa intrebam ce inseamna un anumit vis. Dar poate ca aceasta nu este intotdeauna cea mai potrivita intrebare. Poate ca unele vise nu incearca sa ne transmita un mesaj precis, ci sa ne ofere o experienta emotionala pe care in timpul zilei o evitam.

Prin intermediul imaginilor, psihicul ne pune fata in fata cu frici, dorinte, conflicte si sperante pe care constiinta rationala le separa sau le ignora. Nu ne explica abandonul, ci ne face sa il traim. Nu defineste pierderea, ci ne lasa sa o simtim.

Poate ca acesta este marele rol al viselor: nu acela de a oferi raspunsuri directe, ci de a crea un spatiu in care diferitele parti ale psihicului comunica intr-o limba proprie, alcatuita din simboluri si emotii.

Dimineata, toate aceste parti se reunesc din nou. Creatorul, personajul, observatorul si interpretul devin, pentru cateva clipe, acelasi „eu”. Iar poate adevaratul mister al viselor nu este doar ceea ce inseamna imaginile lor, ci modul uimitor in care aceeasi minte poate crea o lume, o poate trai cu intensitate si apoi poate incerca sa o inteleaga ca si cum ar fi descoperit-o pentru prima data.