A fost odata ca niciodata un barbat in cautarea femeii perfecte…
Avea peste 35 de ani, conducea o masina de care era mandru, citea articole despre dezvoltare personala (mai ales titlurile) si mergea din cand in cand la sala – in principal pentru selfie-uri in oglinda.
Ii placea sa spuna ca e „matur, dar cu suflet de copil”. Adevarul e ca era mai degraba un baiat in haine de adult. Un fel de Peter Pan cu card contactless.
El era mereu acel tip de barbat in cautarea femeii perfecte. O femeie „frumoasa, vesela, plina de viata, fierbinte, dar cuminte, desteapta, dar buna la suflet, care sa-l inspire, dar sa nu-l streseze/pisalogeasca, care sa-l accepte asa cum e, dar mai ales – sa nu fie plictisitoare. Sa nu-l critice, sa nu fie geloasa, iscoditoare, dar sa-i zica ce sa faca, cand are el nevoie. Sa fie sexy, dar priceputa la treburile casei. Sa gateasca, sa spele, sa faca curat, dar sa nu-i ceara lucruri. Sa-l ajute sa evolueze, dar sa nu vrea sa il schimbe.”
Cauta, cauta… si nu gasea femeia perfecta.
Ba una era prea independenta („are prea multă initiativa, ma simt presat/ e prea masculina, nu se poate cu doi barbati in casa”),
Ba alta era prea sensibila („nu pot sa fiu terapeutul vietii ei, am si eu traumele mele/ am senzatia ca ma manipuleaza”),
Ba alta avea copil („nu sunt pregatit pentru responsabilitati care nu sunt ale mele/ cred ca profita de mine ”).
Totul era prea mult. Sau prea putin. Sau prea exact ce nu voia sa recunoasca ca are nevoie.
Intr-o zi, pe cand se uita la a 47-a relatie esuata si se plangea prietenilor ca „femeile din ziua de azi nu mai stiu ce vor/ au prea multe pretentii, vor barbatul perfect”, o intrebare l-a lovit in moalele capului, ca un pahar de vin varsat pe camasa alba:
„Dar eu… ce caut, de fapt?”
Dupa o pauza lunga si-un scroll pe Instagram, si-a dat seama:
Nu cauta o femeie. Cauta o mama!
Nu una biologica – pe aceea o ai. Ci una care sa-ti umple golurile pe care el refuzi sa le vezi.
O mama care sa te soarba din ochi, indifertent ce faci, spui
O mama care sa-ti spuna n fiecare zi cat esti de special! Ca meriti. Ca esti suficient.
O mama care sa te linisteasca sau sa te lase in pace atunci cand simti anxietate, dar pe care el o numeste „plictiseala” sau „nevoie de spatiu”.
Si atunci a inteles de ce fug femeile de el cand el devine indisponibil. De ce simt ele, femeile, ca nu e barbatul langa care pot construi. Pentru ca, oricat de bine ar arata, oricat de fermecator ar fi la inceput… el nu e acolo. E in trecut. In lipsa. In cautarea unei iubiri conditionate.
A fost odata un barbat care s-a prins, intr-un final, ca femeia perfecta nu exista. Pentru ca el insusi nu era perfect – si nici nu trebuia sa fie.
A inceput sa se asume. Sa-si recunoasca ranile. Sa invete sa-si dea singur validare si sa nu mai ceara altora sa-i poarte bagajele emotionale. A invatat sa fie barbat. Nu doar baiat crescut mare.
Si, ce sa vezi… cand a renuntat sa caute „perfectiunea” si a inceput sa caute autenticitate, a intalnit o femeie care nu era mama lui. Dar era femeia langa care a crescut cu adevarat…
Lasati un comentariu