Am avut la cabinet o clienta pe nume „Smaranda” (nume fictiv, desigur), o femeie de 36 de ani, inteligenta, empatica, cu o cariera bine conturata. A venit la terapie cu o intrebare aparent simpla: „De ce atrag mereu barbati cu care nu ma potrivesc, desi la inceput totul pare perfect?”

Pe parcursul sedintelor, am explorat istoricul relatiilor ei. Un tipar devenea tot mai clar: partenerii ei erau, in majoritate, carismatici, spontani, atrasi de libertate, distractie, adrenalina – pe scurt, spirite libere. Ea, in schimb, isi dorea stabilitate, predictibilitate, o viata de familie cu sens si profunzime emotionala. Ii placeau conversatiile filosofice, implicarea in comunitate, pretuia onestitatea, angajamentul si dezvoltarea personala.

Am facut impreuna un exercitiu de clarificare a valorilor. Am pus pe hartie ce inseamna pentru ea o viata implinita, ce comportamente o fac sa se simta in siguranta emotional, ce principii nu e dispusa sa negocieze. A fost o revelatie. A exclamat la un moment dat:
„Wow… dar tipul cu care sunt acum e la polul opus! Eu vreau profunzime, el fuge de orice discutie serioasa. Eu vreau sa construiesc, el vrea sa traiasca clipa.”

A fost un moment de cotitura in terapie. Nu mai era vorba despre „ghinion in dragoste” sau „nu sunt suficient de sexy”, ci despre nepotrivire de valori fundamentale. Smaranda nu mai cauta validare, ci compatibilitate. A invatat sa-si puna intrebari sanatoase la inceputul unei relatii si sa nu ignore semnalele de alarma doar pentru ca exista atractie fizica sau chimie emotionala.